Pentru că amintirile mă chinuiesc şi oricum n-am altă treabă, o să vă povestesc ce am păţit în tinereţile mele pe trecere, în intersecţia de la Big. Eram pe role (şi de aceea cât se poate de prudentă), şi treceam pe verde pe Calea Văcăreşti, înspre parc.

Am avut ghinionul să trec printr-un punct fără prea multă vizibilitate, care mai era şi la vale. Frânele rolelor au făcut tot ce au putut, dar de boul care a făcut dreapta fără să se asigure nu m-au salvat. Mergea foarte încet, dar tot m-a împrăştiat puţin pe asfalt, care şi-a făcut datoria de a mă juli bine pe la extremităţi.

Am zis ok, se mai întâmplă, nu aveam vizibilitate nici eu nici el, ne cerem scuze reciproc, ne pupăm şi ne-mpăcăm. Doar că lumea nu funcţionează după principiile flower power pe care mi le imaginam eu atunci, aşa că şoferul pur şi simplu a ignorat complet totul, spre căscarea gurii mele a uimire şi indignare.

M-am adunat, încă lângă maşina lui, m-am uitat insistent la el să văd dacă a observat măcar că a dat cu maşina peste cineva... Nimic! Se uita senin drept înainte. Pentru că de mică am ştiut că violenţa nu rezolvă nimic, dar mai ales pentru că eram pe role, m-am abţinut să-i atrag atenţia cu un şut bine plasat în maşină.

Dar am învăţat, evident, o importantă lecţie de viaţă, şi anume că ceea ce nu te omoară... se face că plouă.



Rodica

Intra in comunitatea 1tuning de pe Facebook