Acum nu prea mult timp întâmplarea m-a purtat într-o lume care credeam să-mi rămână paralelă toată viaţa. Ei bine, ne-a unit un anunţ pe care l-am citit cu entuziasm: Goran Bregovic la Bucureşti... în Turabo Society Club.
Turabo? Hm... bine, dacă trebuie.
Nu intru în detalii despre cum m-am distrat în seara aia pe bubuieli minimale infernale timp de două ore cât a întârziat concertul, despre fauna locală şi privirile şfichiuitoare cu care m-a cadorisit pentru că nu purtam nimic cu etichetă la vedere, despre băuturile pentru lume fină, adică scumpe dar chioare. Nu încerc aici nici măcar să pricep ce naiba căuta Bregovic în locul ăla, ce au căutat ţiganii de la Ternipe să cânte în Bamboo şi de când a devenit muzica ţigănească şi est-europeană ultima fiţă în hailaifu' românesc. O să povestesc în schimb despre parcarea Turabo.
Dacă în club era totul relativ coerent, adică fiţe şi iar fiţe, covor roşu luminat cu spoturi, piscină, ornamente masculine şi feminine fâlfâitoare de circumvolunţiuni şi clientelă care de care mai trendy, parcarea era un ghiveci de toată frumuseţea: mai un SLK, mai un Logan tunat cu tigri, mai un Porsche, mai o Fabie amărâtă (cu asta venisem eu), iar aseisurile cu climă bizonică erau la ele acasă. Frumos, divers, cosmopolit.
Bodyguarzii erau toţi buluc la intrare, măsurând dispreţuitor din priviri clienţii în urma cărora nu rămâneau bancnote fluturând în eter, aşa că parcarea a rămas pe mâna paraziţilor. Cum am pus primul picior afară din maşină m-a asaltat un cerşetor, culmea, de fiţe. Pentru că la Turabo totul e de fiţe, până şi cerşetorii. Şi nu mă miră, având în vedere că toţi înzestraţii cu clătite pe ceafă îşi fac pomană cu câte 50-100 de lei dintr-un foc, ca să-şi impresioneze iubitele cu ochi umezi. Cerşetorul era de fiţe în sensul că a venit cu o atitudine misecuvenistică de zile mari, cu un ochi implorând fals în timp ce-şi spunea poezia şi cu celălalt evaluându-mă după haine cam de câţi bani sunt. Am riscat bunăstarea bietei Skodiţe refuzând să dau pomană, a.k.a. taxă de protecţie. Îndurând cu ruşine dojana aspră din privirile cerşetorului, dau să-mi văd de drum.
N-am ajuns prea departe, abordată fiind de un fel de autoritate semi-retardată a parcării, care m-a rugat într-o semi-păsărească să mut maşina, că locul e rezervat pentru „un tomn”. Bun, eliberez locul tomnului şi când reuşesc să găsesc un colţişor modest şi îngropoşat lângă un tomberon răsuflu uşurată şi-mi continui viaţa.
Când am terminat de continuat şi m-am intors la maşină, am găsit-o blocată de un Maserati şi de un Passat ce părea de-a dreptul janghinos prin comparaţie. Fabia scâncea jalnic, stingheră şi umilită, rugându-mă s-o duc acasă. M-am extras cu greu dintre grămezile de bani de roţi şi pe-aci mi-a fost drumul.
parcarea din Turabo Scris de sorin pe 23-04-2009 17:41
este revoltator ce se intampla intr-un astfel de loc, unde iti cer bani sa parchezi pe domeniul public. Ultimile dati cand am mai fost mi am propus sa nu mai fiu prostit sa platesc un om de nimic pt un "serviciu" de nimic cu riscul de a gasi masina maltratata.
Din fericire totul a fost ok, imi cerusera sa platesc, le am cerut chitanta, mi au cerut sa o mut, am refuzat pt ca e domeniu public si se pare ca nu mi au facut nimic la masina. costul refuzarii platii este starea de neliniste pe care o ai in club, lucru care nu este prea ok, dar macar stiu ca nu m-am lasat prostit de un individ cu 10 clase.
:D Scris de Ionut pe 30-10-2008 21:56
F. bun "postul" pacat ca asta este adevarul si deprima cu adevarat.
:)) Scris de Garfield pe 30-10-2008 17:16
deh, turabo s-a prins ca leopardul [aka jaguarul si ce animale de masini or mai fi] tre` sa stea afara asa ca si-au vopsit gardul pe dinauntru. si ma gandesc ca autoritatea era pusa acolo cu cap, sa se inteleaga cu tomnii aia de fac bani si-i intorc cu lopata dar se semneaza cu degetul.
