Pe undeva, măcar în imaginaţie dacă nu într-un univers paralel, există o lume alternativă în care toate neîntâmplatele potenţial bune se întâmplă. În care convieţuiesc în armonie fraţii noştri nenăscuţi. Aceia care ar fi existat în locul nostru dacă spermatozoidul care a ajuns al doilea la ovul pentru că s-a împiedicat ca fraierul de propria codiţă ar fi reuşit să efectueze el operaţiunea, să imprime informaţiile genetice de calitate superioară celor purtate de câştigătorul de facto, mai sărac în virtuţi însă mai rapid.
În lumea alternativă a neîntâmplatelor, ceilalţi şoferi din celălalt Bucureşti nu au claxon. Pentru că nu e nevoie. Traficul se desfăşoară precum Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul. Participanţii au o comunicare implicită, aproape telepatică, priorităţile sunt de la sine înţelese şi unanim acceptate, manevrele se armonizează într-un spactacol de balet mai graţios decât Lacul Lebedelor.
Pe Magheru alternativ, B-69-FUK nu se ţine scai de B-34-ANA, nu îi aruncă ocheade neruşinate la semafor şi nici nu strigă măscări libidinoase după felurite pietoance. Cuplurile se formează pe viaţă printr-o profundă comunicare emoţională, din priviri sincere.
Dacă se întâmplă prin absurd ca mici erori de comunicare să ducă la incidente, şoferii alternativi găsesc în ciocnire un prilej de prietenie, merg frăţeşte la service, se întrec în glume pe seama proaspătului necaz. După care împart cu corectitudine nota de plată şi păstrează legătura sufletească.
Legea firii din lumea alternativă spune că cel mare îl protejează pe cel mic: tirul are grijă de camion; camionul ocroteşte papucul; papucul veghează peste maşina mică; iar maşina mică se îngrijeşte de maşina foarte mică; dacă din întâmplare apare şi vreo machetă pe acolo, maşina foarte mică îşi asumă cu bucurie rolul de gardian.
Alte legi în afară de cea a firii nu există. Comunicarea perfectă şi respectul reciproc dintre şoferi asigură o armonie greu de tulburat. Cei câţiva poliţişti din intersecţii au scop strict decorativ şi de divertisment, fiind aleşi după şarmul cu care întreţin, prin glume de calitate, buna dispoziţie din trafic.
Nu vezi picior de maşină tatuată cu tigri, dragoni, simboluri tribale şi mesaje verbale sau non-verbale despre cât de barosan este proprietarul. Deşi bine individualizate şi pline de personalitate, maşinile se încadrează toate în limitele bunului gust şi reprezintă reflexii ale personalităţii unice şi minunate a fiecărui şofer mai degrabă decât un mijloc de a epata.
Cam plicticos, nu? Să mulţumim spermatozoizilor fruntaşi din care am purces că i-au întrecut pe hipioţii ăia împiedicaţi, altfel unde ar fi fost adrenalina? Unde am fi fost noi, mitocanii, guralivii, tupeiştii? Probabil tot blocaţi în trafic ca şi acum, dar într-o distopie imaginată de virtuoşii descrişi mai sus.
Rodica
Posteaza un comentariu
