Drumul coteşte uşor printre dealurile împădurite. E deja după-amiază; ne-am hotărât târziu să plecăm, fără să stabilim nimic înainte. Nici măcar acum nu ştim prea bine unde vrem să mergem. Doar o idee vagă - Transfăgărăşan, mai încolo vedem ce mai facem...Trecem de Curtea de Argeş şi nu dupa mult timp şoseaua începe să urce către Vidraru. Pe stânga, pierdută pe un colţ de stâncă se zăreşte cetatea Poienari, construită de Ţepeş. Timpul nu ne permite să urcăm cele peste 1400 de trepte care duc spre vârf, aşa că facem doar o fotografie. O altă oprire vom face la imensa întindere de apă a barajului Vidraru, ascunsă de munţi.

Mai departe şoseaua taie nemilos în stânca Făgăraşilor. Serpentine, pâraie, cascade, urme de zăpadă... Transfăgăraşanul ne duce până spre 2000 m, unde trece munţii printr-un tunel. De cealaltă parte găsim Cabana Bâlea, unde, evident, nu mai sunt locuri pentru cei întârziati. Ne consolăm însă cu o bucată de caşcaval sibian şi nişte covrigi (bucureşteanului din mine îi lipsea gustul caşcavalului afumat ardelenesc) şi ne mai învârtim pe lângă lacul glaciar. Lume multă, turişti, drumeti, alpinişti, chiar şi autocare cu turişti straini...E deja întuneric, aşa că ar trebui să găsim un loc pentru înnoptare. Pornim din nou la drum, devenit ceva mai dificil din cauza nopţii, a prăpastiilor şi a serpentinelor care se ţin lanţ. După o coborâre accentuată, norocul face să găsim un loc de popas – Vama Cucului. Campingul a fost o surpriză plăcută: căsuţe noi şi curate, pădure în jur, munţii în zare, aşa că noaptea trece foarte repede.

A doua zi plecăm cu gândul să ne întoarcem spre Bucureşti, prin Braşov. Totuşi, Sibiul este atât de aproape...aşa că schimbăm planurile şi ne îndreptăm intr-acolo.

Am văzut Sibiul de mai multe ori, însă n-am urcat niciodată în turnul Bisericii Evanghelice, aşa că acum este un moment tocmai bun pentru asta. Structura de lemn scârţâie sub greutatea noastră, însă priveliştea pe care o avem de sus merită truda. In toate părţile se înşiră rânduri colorate de case cu “ochi” (deschizăturile din acoperişuri, caracteristice arhitecturii săseşti).

Nu ne hotărâm nici acum să ne întoarcem spre Bucureşti şi virăm spre Alba Iulia. Şoseaua e excelentă, aşa că începem o goană nebună cu soarele care stătea să apună, în speranţa că vom reuşi să vedem oraşul Unirii pe lumină. Chiar dacă ajungem pe seară, nu ne pare rău. Clădirile vechi sunt luminate frumos şi terasele sunt pline.

A treia zi de drum. Va fi şi ultima, căci benzina nu prea ne mai ajunge şi nici bani nu mai avem. De data aceasta ne îndreptăm spre Cluj. Nu ne îndurăm totuşi să trecem pe lângă indicatorul spre Cheile Turzii fără să facem aici o drumeţie de o ora. Mai avem mult de mers însă. Ne întoarcem la Turda şi continuăm spre Cluj. Timpul e limitat, aşa că nu ne permitem decât vreo două ore de colindat prin oraşul transilvănean care îşi merită pe deplin numele de “capitala Transilvaniei”.

Ne aşteaptă mai multe sute de kilometri via Târgu Mureş, până în Bucureşti, şoselele sunt însă decente, aşa că ajungem acasă spre miezul nopţii, cu benzina la limită. Peste 1000 km neplanificaţi, în 3 zile, ne lasă amintiri placute şi dorinţa reîntoarcerii.

Intra in comunitatea 1tuning de pe Facebook