Câţi dintre voi nu au auzit această replică măcar o dată în viaţă? Fie că ne-am aşteptat să se întample, fie că nu, toţi am fost traşi pe dreapta la un moment dat. Nu este plăcut nici pentru noi, şoferii, nici pentru domnii in uniforme. Nici lor nu le place, credeţi-mă. Mă îndoiesc că unui poliţist îi convine că mama lui are de suferit de fiecare dată când ridică bastonul reflectorizant.
Vara trecută mi s-a dat de la serviciu o Dacia papuc pentru a o duce în service. Mă întalnesc cu colegul care trebuia sa mi-o dea şi, după primii 100 de metri constat că: maşina trage îngrozitor dreapta, nu intră în viteze ca lumea, frâna de mână face serviciu prin altă parte, scoate nori de fum, troncăne ceva pe la motor în viteza a doua şi că frânează… doar pe o roată din cele 4.
Ne amuzăm vreo 10 minute pe treaba asta şi apoi găsim de comun acord că ar fi bine să mergem la un McDrive că şi aşa era foarte târziu şi nu mâncaserăm nimic niciunul dintre noi. Râsete si glume cu fata de la casă, afumăm bine lumea care stătea pe terasă şi apoi ne retragem într-un loc pentru a mânca. Terminăm, îl duc pe om acasa şi plec şi eu cu speranţa să găsesc loc de parcare. Pe drum, intervine elementul neprevăzut şi stomacul începe să îmi joace feste. Da nu aşa oricum… cum păţeşte toată lumea, ci cu transpiraţii din alea reci şi albit la faţă. Încep să calc acceleraţia. Ţine figura un bulevard, al doilea, la al treilea sunt tras pe dreapta:
- Bună seara, agentul cui-îi-pasă sunt. Documentele dumneavoastră, vă rog.
- Sigur, poftiţi (şi îi întind documentele foarte grăbit).
- Şi unde va grăbiţi atât de tare domnul Pavel?
- Acasă, domnu’ poliţist... După care urmeaza o explicaţie a mea foarte rapidă despre efectele nocive ale fast food-urilor. Pe om îl buşeste râsul. Râd şi eu de complezenţă.
- Da… Aţi depaşit limita legală de viteză. Haideţi la maşină sa completăm procesul verbal.
Când văd că e rost de amendă încep cu un pic de teatru. Bag din alea bine plasate cu “Sunt student…. Amenda e mare… am salariu mic… plătesc şi şcoala etc.”. Încerc să-l conving că rabla e prea ruptă-n două ca să fie capabilă de viteze mari... Omul, cinstit cu mine, îmi spune că e filtru mare şi nu poate să facă nimic pentru că sunt foarte mulţi (erau vreo 3 maşini de poliţie acolo). Aşa că mă las păgubaş. Iau procesul verbal şi dau să fug.
- Domnu' Pavel! Staţi că nu am terminat. În spate ce transportaţi?
- Nu ştiu dom’le, nimic. Habar n-am, că e maşina de la firmă. Eu trebuie să o duc la service.
- Vă rog să deschideţi în spate.
Din momentul ăla nu mi-a mai fost deloc simpatic. Înjurând printre dinţi caut cheia, deschid… era gol. Foarte amabil, domnul poliţist îşi cere scuze pentru că m-a reţinut atât de mult (vreo 10-15 minute) şi îmi urează mult noroc pentru a ajunge acasă în timp util.
Dulce, nu? Eh… noi să fim sănătoşi. Nu a fost nici prima, nici ultima oară când am avut interacţiuni cu radarul. O chestie s-a schimbat în viaţa mea de atunci: nu mai mănânc de la McDonald’s.
