Traficul. Nu e un subiect nou, îl (re)întâlnim în fiecare zi si parcã niciodatã nu suntem destul de pregãtiti pentru a-i face fatã.
Dimineata, în drum spre serviciu. Singuri în masinã. Rãbdare, tutun (unde e cazul) si mult timp de gândire. Gânduri despre orice. Evident despre trafic: de ce oare sunt al 50-lea dintr-o coloanã care stã la stop, iar în fata mea sunt 49 de masini cu câte 5 locuri fiecare, ocupate doar de soferii lor? Printr-un simplu calcul, am fi putut trece toti la urmãtorul verde dacã ne-am fi organizat putin...
Ziua în trafic, grãbindu-mã spre o întâlnire în centru. Jumãtate din timp îl petrec cãutând alternative la blocajele neprevãzute, iar cealaltã jumãtate din timp caut scuze credibile pentru întârziere, cãci, evident, o scuzã de tipul „am fost prins în trafic“ este deja prea comunã pentru a mai fi credibilã (e ca si cum ai fi spus la scoalã cã ti-ai uitat caietul acasã când îti era cerutã tema). Apropo de scoalã, tot rãul e spre bine, cãci am început sã cãlãtoresc, sã îmi lãrgesc orizonturile... în ultimul timp am descoperit mai multe strãdute în Bucuresti decât am cunoscut în tot restul vietii.
Seara vine repede si trebuie sã mã întorc acasã. Îmi fac calculele si ajung la concluzia cã e mai bine sã mai lucrez o orã-douã în plus, putând astfel sã si întârzii a doua zi dimineata si sã scap de orele de vârf din ambele zile. Din pãcate însã, socoteala de la birou nu se potriveste cu cea din oras, cãci si la 8 seara e la fel de aglomerat ca la 6. Oare s-or fi gândit si altii la fel ca si mine?
Reîncep gândurile: realizez cã jumãtate din zi mi-o petrec blocat în trafic. Notiunea de orã de vârf îsi pierde sensul si toti devenim actori în aceeasi piesã tragicomicã. Simt cum sufãr odatã cu orasul pentru proasta organizare a reparatiilor fãcute toate în acelasi timp, pentru proasta sincronizare a semafoarelor pe arterele mari, pentru prostia participantilor la trafic si pentru prostia mea cã nu îmi iau odatã motocicletã.
Aceste realitãti zilnice ne schimbã vrând-nevrând modul de viatã. Radio-urile îsi trãiesc o a doua glorie bazându-se pe milioanele de ascultãtori de conjuncturã, GPS-urile se vând ca pâinea caldã cã doar-doar ti-or indica o rutã care sã te scape de aglomeratie, iar cel care ajunge primul la o întâlnire este privit cu respect profund de ceilalti, care profitã de ocazie sã-l descoasã în ce priveste rutele si modul de conducere abordate.
De fapt, ascultând tot felul de întâmplãri incredibile petrecute la volan, îmi dau seama cã orasul a dat nastere unei noi specii a genului epic, înruditã cu povestile pescãresti, intitulatã „povesti din trafic“. Dar despre acestea, într-un numãr viitor...
Intra in comunitatea Auto Spot de pe Facebook
