Am un căţel, simpatic, flocos şi cu un acut simţ al proprietăţii. El percepe împrejurimile curţii ca pe domeniul său personal, latră şi aleargă toţi intruşii, marchează cu grijă toţi copacii şi dup-aia se uită mândru şi condescendent de pe gard la teritoriul lui imaginar pe care l-a rânduit atât de bine.
Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în Bucureştiul prea-iubit. căţeluşi, căţei şi dulăi de toate dimenisunile şi rasele îşi iau în stăpânire mici bucăţi de asfalt pe principiul eu am fost primul sau eu sunt şmecher. Şi pentru că între timp au descoperit focul şi vopseaua îşi sudează vreun “T” sau mâzgălesc caldarâmul cu dezinvoltura şi maturitatea unui preşcolar.
Oamenii nu reuşesc să cuprindă cu mintea conceptul de domeniu public. Teoretic, toţi cetăţenii plătesc pentru asfaltarea, curăţenia şi paza acestui spaţiu comun dar în practică EI, aceşti urangutani, îşi marchează o bucăţică proprie pe care o denumesc a lor. Dacă îndrăzneşti să te atingi de proprietatea lor imaginară te trezeşti cu tot felul de surprize care mai de care mai costistoare. Şi, în cazul în care te numeri printre aceste greşeli ale evoluţiei, te anunţ că nu există o lege care să zică că un spaţiu îţi aparţine pentru că se află în faţa blocului sau a casei tale. Singura excepţie sunt parcările închiriate de la ADP, asupra cărora îţi poţi apăra drepturile cu ajutorul autorităţilor competente (în cazul de faţă Poliţia Română).
Dar, revenind la oile noastre, cine nu s-a trezit cu o cheie pe uşă măcar o dată în viaţă? Şi ce te faci când ţi se toarnă ulei pe maşină de ai nevoie de 3 degresări să-i scoti faţă sau când ţi se taie două sau mai multe cauciucuri (da, cel puţin două ca să nu poţi să te rezolvi cu rezerva), sau când îţi găseşti ştergătoarele ridicate şi făcute agrafe, sau – cazul cel mai dramatic – uşa sau capota mâzgălite cu vopsea?
Să ne imaginăm o lume în care unui personaj asemănător cu tine i s-a întâmplat una din nenorocirile de mai sus. În lumea aceasta ipotetică, un redactor la o revistă auto ipotetică ar putea, spre exemplu, într-un articol la fel de ipotetic, să te sfătuiască cum să te razbuni pentru un astfel de act reprobabil. Să ne imaginam că ar scrie ceva de genul acesta:
Există şi o parte buna în toată povestea asta: după ce scoţi sute sau mii de euro pentru reparaţii, răzbunarea e pe cât de la-ndemână pe atât de simplă. Ce nu realizează aceşti maimuţoi este că trebuie doar să treci în seara următoare pe-acolo şi să vezi ce masină e parcată pe locul respectiv ca să ai baza răzbunării.
Al doilea pas este cel mai greu ... aşteptarea. Ştiu că vrei să i-o plăteşti cu vârf şi îndesat, te doare şi sufletul şi buzunarul, dar trebuie să laşi să se pună praful pe acest incident. Câteva săptămâni spre o lună ajung de obicei.
Ultimul pas este şi cel mai dulce: răzbunarea. N-ai prea multe variante deoarece n-ai tupeu cu carul ca proprietarul maşinii în cauză, deci trebuie să maximizezi raportul între stricăciuni şi timpul pierdut. Fă-ţi drum cât mai târziu prin zonă înarmat cu un piron, şurubelniţă sau cu nişte chei ascuţite şi lasă-i o urmă pe aripile şi uşile de pe o parte. Ai grijă să prinzi cât mai multe bucăţi separate de caroserie, uită-te bine în jur să nu existe martori şi nu risca să dai o tură şi pe partea cealaltă a maşinii. De asemenea nu este de ignorat şi varianta spray-ului de vopsea. Tot dintr-o trecere dă-i o dunga din faţă până în spate şi vezi, poate reusesti, să prinzi şi farul şi stopul. Tine recipientul la nivelul şoldului şi nu te întoarce pentru a doua rundă.
Ca bonus, dacă ai vedere de la geam spre locul respectiv, poţi urmări sau filma scena a doua zi de dimineaţă când individul îşi descoperă odorul vandalizat.
Plan îndeplinit!
Dar cum nu suntem într-o lume imaginară revista autoSPOT nu te sfătuieşte să pui în practică cele de mai sus, ci să le tratezi ca pe un pamflet al omului cu buza umflată şi maşina zgâriată. Mai departe e responsabilitatea ta ...
